Un bărbat din Orhei, condamnat la 15 ani de închisoare pentru trafic de droguri și atac asupra polițiștilor
Un bărbat din Orhei a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că ar fi pus în circulație aproape trei kilograme de droguri și a lovit cu automobilul doi polițiști.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în 2022 inculpatul a mers într-o fâșie forestieră din apropierea orașului Taraclia pentru a prelua drogurile îngropate, cu scopul de a le transporta, depozita și distribui pentru vânzare, relatează ipn.md.
Oamenii legii, care îi monitorizau activitatea, au încercat să îl oprească, dar bărbatul, aflat la volanul unui BMW, a accelerat și a lovit doi ofițeri de investigație, pentru a evita reținerea.
Cei doi polițiști au suferit traumatisme și au fost spitalizați. Ulterior, curierul a fost reținut pe traseul Ceadâr-Lunga – Taraclia. Dosarul a fost trimis în judecată în decembrie 2022. Ulterior, instanța a pronunțat sentința de 15 ani de detenție, dispunând și confiscarea automobilului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


