CFM avertizează asupra creșterii numărului de incidente feroviare
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” atrage atenția asupra creșterii numărului de incidente și accidente feroviare.

Potrivit instituției, dacă pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate 10 astfel de cazuri, de la începutul anului 2026 au fost documentate deja 12, transmite tvn.md.
Cel mai recent incident s-a produs în seara zilei de 6 iunie 2026, la trecerea la nivel de la kilometrul 97, pe sectorul Cimișlia–Zloți. Un automobil în care se aflau cinci persoane, inclusiv trei minori, a pătruns în fața unei locomotive.
În urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă automobilul și locomotiva au fost semnificativ deteriorate.
CFM precizează că astfel de situații pot avea consecințe grave, mai ales în contextul intensificării traficului feroviar și al majorării vitezei trenurilor pe sectoarele reabilitate.
Reprezentanții întreprinderii reamintesc faptul că infrastructura feroviară este o zonă cu risc sporit. Din cauza distanței mari necesare pentru frânare, mecanicii de locomotivă nu pot opri instantaneu trenul și nu pot preveni întotdeauna accidentele atunci când persoane, vehicule sau alte obstacole apar brusc pe linie.
CFM solicită tuturor participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație și semnalizarea la trecerile la nivel cu calea ferată. Traversarea liniilor trebuie făcută doar prin locurile special amenajate și semnalizate, iar conducătorii auto sunt obligați să respecte indicatoarele și semnalele instalate.
Totodată, este interzisă trecerea peste linii în fața trenurilor aflate în mișcare sau staționate, precum și aflarea, deplasarea sau staționarea pe liniile de cale ferată ori în zona de siguranță. Părinții și cadrele didactice sunt îndemnați să le vorbească copiilor și tinerilor despre pericolele existente în apropierea căii ferate.
Nerespectarea regulilor de siguranță poate duce la pierderi de vieți omenești, răniri, perturbarea circulației feroviare și prejudicii materiale semnificative.