Accident în Capitală: Un troleibuz și o Dacia s-au tamponat. O pasageră a fost rănită
Un accident cu implicarea unui troleibuz și a unui automobil Dacia a avut loc dimineața zilei de 11 august în centrul Chișinăului.

Potrivit Poliției, accidentul s-a produs în jurul orei 09:00 la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Ismail, scrie unimedia.info.
„Conform datelor preliminare, automobilul Dacia, condus de un bărbat de 38 de ani, a intrat în coliziune cu troleibuzul, în care se aflau pasageri, în condiții încă neelucidate”, a declarat ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Cristina Talpă.
În urma accidentului, o pasageră a troleibuzului a fost rănită și transportată la spital.
Circumstanțele accidentului sunt investigate de Poliție.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


