Moarte învăluită în mister la Penitenciarul nr. 4 - Cricova. Cadavrul unui deținut, găsit într-un butoi
Oamenii legii investighează circumstanțele decesului unui deținut, al cărui corp a fost descoperit acum câteva zile într-un butoi cu apă pe teritoriul Penitenciarului nr. 4 din Cricova.

Potrivit pulsmedia.md, care citează surse, persoana decedată este un bărbat de 60 de ani. Corpul său a fost găsit duminică, 26 iulie, într-un butoi plin cu apă.
Expertul medico-legal sosit la fața locului nu a găsit, la examinarea externă, semne de moarte violentă.
Reprezentanții Poliției Naționale au confirmat descoperirea macabră și au precizat că o versiune preliminară, luată în calcul de oamenii legii ar fi suicidul, anterior bărbat având mai multe tentative.
De altă parte, surse din cadrul instituției de detenție, menționează că acesta ar fi fost în stare de ebrietate când ar fi intrat în butoiul cu apă să se răcorească. Acestuia i s-ar fi făcut rău, ar fi început să vomite, după care și-ar fi pierdut cunoștința și s-a scufundat în butoi.
Cadavrul deținutului a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi supus unor expertize de laborator, în urma cărora va fi stabilită cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a survenit decesul.


