Incendiu de proporții la un depozit de tutun în raionul Strășeni
În seara zilei de 4 noiembrie, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost mobilizați pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un depozit de tutun în apropierea satului Căpriana, raionul Strășeni.

La locul incidentului, conform nivelului sporit de intervenție, au fost direcționate șase echipaje de pompieri și salvatori. Angajații IGSU sosiți la fața locului au stabilit că focul a cuprins un depozit cu o suprafață de circa 1.000 de metri pătrați.
În prezent, pompierii întreprind măsuri pentru localizarea și lichidarea incendiului. Nu există pericol de propagare a focului către construcțiile amplasate în apropiere.
Situația este monitorizată de statul operativ al IGSU, creat la fața locului.
Potrivit informațiilor preliminare, nu sunt victime.
![]()


