Trei persoane suspectate de distribuirea cocainei, reținute în Capitală
Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii din sectorul Botanica, au documentat activitatea unor persoane suspectate de comercializarea cocainei pe teritoriul Chișinăului.

Timp de o lună, oamenii legii au documentat activitatea a trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, suspectați de organizarea unei scheme de comercializare a cocainei, transmite politia.md.
Pe 25 septembrie, la Chișinău, angajații subdiviziunii antidrog au reținut doi suspecți, în vârstă de 36 și 40 de ani.
În urma perchezițiilor, de la aceștia au fost depistate și ridicate telefoane utilizate la comiterea infracțiunii, precum și pachețele cu cocaină, destinate comercializării.
În aceeași zi a fost reținut și cel de-al treilea suspect — un bărbat de 20 de ani, care, potrivit informațiilor acumulate în cadrul anchetei, ar fi fost sursa drogurilor. În urma percheziției corporale și a percheziției automobilului cu care se deplasa, au fost depistate și ridicate telefoane, precum și pachețele cu cocaină, destinate vânzării către consumatorii din Chișinău.
Toți cei trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Procurorul de caz a solicitat aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pentru 30 de zile.
Dacă vinovăția lor va fi demonstrată, aceștia riscă de la 12 la 15 ani de închisoare.


