La Chișinău, un Volkswagen s-a izbit într-un stâlp și s-a răsturnat
Automobilul marca Volkswagen s-a răsturnat pe strada Meleștiu din Chișinău, după ce șoferul a pierdut controlul volanului. Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 31 octombrie, în jurul orei 08:03.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 31 octombrie, în jurul orei 08:03, transmite stiri.md
Potrivit informațiilor preliminare oferite de purtătoarea de cuvânt a Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, șoferul automobilului a pierdut controlul asupra volanului din motive care urmează a fi stabilite.
Inițial, mașina a urcat pe bordură, după care s-a izbit de un stâlp electric și s-a răsturnat.
În urma accidentului, nimeni nu a avut de suferit.
Polițiștii au inițiat verificări pentru a stabili toate circumstanțele accidentului rutier.


