Link copiat
Un șofer aflat sub influența drogurilor, reținut în Capitală
Ofițerii de patrulare, aflați în misiune de serviciu în sectorul Buiucani al Capitalei, au observat un automobil de marcă Toyota care se deplasa haotic.

Potrivit informațiilor, la volan se afla un bărbat de 30 de ani. În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere.
Conducătorul auto a fost escortat la Dispensarul Republican de Narcologie pentru testare, rezultatul expertizei confirmând prezența canabisului în organism.
Autovehiculul a fost ridicat și transportat la parcarea specială. Ancheta pe acest caz este în curs de desfășurare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


