Cinci tone de alcool ilegal din Transnistria, confiscate în raionul Căușeni
Organele de drept au descoperit o schemă de vânzare ilegală a alcoolului etilic. Cinci tone de alcool au fost introduse în țară din Transnistria.

Cinci bărbați cu vârste între 32 și 58 de ani au fost reținuți în flagrant în timp ce vindeau marfă la marginea satului Hagimus din raionul Căușeni. Întreaga cantitate de alcool, aflată în 21 de butoaie (cu o capacitate de 250 de litri fiecare), a fost ridicată și trimisă pentru expertiză, scrie rupor.md.
Potrivit anchetei, pentru colectarea probelor, forțele de ordine au ridicat trei automobile pe care era transportat alcoolul, precum și alte bunuri relevante pentru dosarul penal.
În prezent, Poliția și procurorii continuă acțiunile de urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele cazului, a identifica alți posibili participanți și a urmări întregul lanț de aprovizionare și comercializare a alcoolului etilic introdus ilegal în țară.


