Accident la Briceni: Un șofer beat a pierdut controlul volanului, iar un pasager a murit
În dimineața zilei de 28 aprilie, în satul Halahora de Sus din raionul Briceni a avut loc un grav accident rutier. La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Inspectoratului de Poliție Briceni.

Potrivit datelor preliminare, la volanul unui automobilul de marca Audi, care circula pe drumul regional G-6, se afla un bărbat de 30 de ani, locuitor al raionului Briceni. În vehicul se mai aflau doi pasageri, o femeie de 35 de ani și un bărbat de 33 de ani, ambii din orașul Briceni. Într-o curbă periculoasă, șoferul a pierdut controlul volanului, a lovit un copac, iar mașina s-a răsturnat, relatează tvn.md.
Impactul a fost atât de puternic, încât bărbatul de 33 de ani a murit pe loc, iar femeia a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Briceni pentru îngrijiri medicale.
Testul de alcoolemie a indicat o concentrație de 0,87 mg/l de alcool pur în aerul expirat de șofer. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, timp în care autoritățile investighează toate circumstanțele accidentului.
![]()
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.