Fiul cel mare al soților uciși în satul Huluboaia: Au luptat pentru viață până la ultima suflare
Fiul mai mare, care se află la muncă în Suedia, al celor doi soți, din satul Huluboaia, raionul Cahul, uciși cu bestialitate de către cel de-al doilea fiu aflat la evidența medicului psihiatru, a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

O dublă crimă a avut loc în seara zilei de 3 februarie. Victimele erau soți în vârstă de 63 de ani. Aceștia au fost uciși de fiul lor în vârstă de 23 de ani, care se afla la evidența medicului psihiatru, relatează pulsmedia.md.
Bărbatul a fost externat din spitalul de psihiatrie săptămâna trecută, iar vineri, 31 ianuarie, părinții l-au dus din nou la psihiatru, deoarece manifesta un comportament destul de agresiv și nu era sub control.
Seara, trecând printr-o nouă criză, a început să își tortureze părinții, i-a legat de mâini și de picioare, apoi i-a strangulat cu un furtun și cu o frânghie și i-a lovit în zona capului cu un ciocan.
Fiul cel mare și-a împărtășit durerea pe rețelele de socializare:
„Părinții mei nu mai sunt (…). Scriu despre asta pentru că toți îmi spun că trebuie să vorbesc. Au fost omorâți. Uciși de cel pe care l-au iubit atât de mult.
Ei au fost cei mai buni oameni de pe pământ. Nu au rănit pe nimeni, au protejat și au iubit, chiar și pe ucigașul lor. Au avut o viață grea, dar frumoasă, găsind bucurie chiar și în lucrurile mărunte. Chiar și acum, mama mi-ar spune să zâmbesc și să merg mai departe, așa cum am făcut întotdeauna.
Vreau ca lumea să știe despre tragedia care ne-a lovit familia. Toți cei care i-au cunoscut pe părinții mei trebuie să știe: ei au fost îngeri pe pământ. Au luptat pentru viață până la ultima suflare. M-au strigat, dar eu nu am fost acolo (…).
Ei nu s-au despărțit niciodată. Acum câteva săptămâni, mama a plecat o lună în Suedia. Când s-a întors, tata și-a dat seama cât de mult a dus dorul ei. De atunci, erau și mai apropiați. Mama îmi spunea că vor avea grijă unul de altul mereu – și au plecat împreună. Au luptat până la capăt (…).
Toți cei care i-ați cunoscut – vă rog, veniți să-i conducem pe ultimul drum. Nu meritau o astfel de moarte (…).
Mama, tata, vă iubesc. N-am reușit să ajung (…). Iertați-mă”, a scris fiul cel mare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


