Surse: O dronă a încălcat spațiul aerian al Moldovei noaptea trecută
Potrivit serviciului ucrainean „ПРО-радар”, noaptea trecută, 2 septembrie, o dronă militară rusească a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova în timpul unui atac masiv asupra teritoriului Ucrainei.

Conform sursei au fost folosite sute de drone „Shahed” și între 10 și 20 de rachete de croazieră. Principalele direcții ale loviturilor au vizat Luțk, Lvov, regiunea Ivano-Frankivsk, Znamenka din regiunea Kirovohrad, precum și regiunea Donețk.
Harta publicată de canal reflectă traiectoriile dronelor și rachetelor, printre care ar fi fost marcat și un zbor prin teritoriul Republicii Moldova.
Autoritățile de la Chișinău nu au comentat deocamdată aceste informații.
Amintim că, începând cu 1 septembrie, în Republica Moldova a intrat în vigoare Legea privind securitatea spațiului aerian național, care permite Poliției de Frontieră să neutralizeze sau să distrugă dronele ce încalcă ilegal frontiera țării.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


