Raid pe traseul R20 din Rezina: Au fost depistați șoferi beți și fără permis
Luni, 24 noiembrie, pe drumul național R20, polițiștii au desfășurat un raid pentru asigurarea siguranței circulației și identificarea încălcărilor.

În apropierea unei stații PECO din satul Țareuca, polițiștii au oprit un automobil de marca Volkswagen, condus de un tânăr de 24 de ani. Testul alcoolscopic a arătat 0,71 mg/l alcool în aerul expirat, iar împotriva șoferului a fost inițiat un dosar penal, transmite rupor.md.
Totodată, două persoane au fost trimise la expertiză narcologică, suspectate de consum de substanțe interzise.
Trei șoferi au fost depistați conducând fără permis, fiind documentați conform legislației în vigoare.
Poliția continuă verificările pentru creșterea siguranței pe drumuri și prevenirea oricăror comportamente iresponsabile în trafic.


