Crimă transmisă live: Un adolescent, condamnat după ce a ucis în bătaie un bărbat
Judecătoria Anenii Noi a pronunțat sentința de condamnare în privința unui adolescent de 14 ani, care a bătut până la moarte un bărbat de 63 de ani și a transmis infracțiunea în direct pe o rețea de socializare.

Minorul a fost condamnat la 5 ani, 7 luni și 15 zile de închisoare. Pedeapsa urmează să fie executată într-un centru de detenție pentru minori și tineri, informează rupor.md.
Infracțiunea a avut loc în septembrie 2025 într-una din localitățile raionului Anenii Noi. Ancheta a stabilit că adolescentul a mers acasă la un bărbat cu care anterior avusese un conflict. În timpul altercației, inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu mâinile și picioarele, vizând în special zona capului și a pieptului. În urma leziunilor corporale grave, bărbatul a decedat.
Procuratura a atras o atenție deosebită faptului că adolescentul a transmis în direct bătaia. Acțiunile violente au fost urmărite în timp real de colegii săi de clasă și cunoscuți cu vârste între 12 și 14 ani.
Sentința a fost pronunțată într-un dosar instrumentat de Procuratura Căușeni, oficiul Anenii Noi. Sentința poate fi atacată cu apel.