PCCOCS a confiscat țigări în valoare de 7,7 milioane de lei, aduse din stânga Nistrului
Mai multe țigări introduse ilegal în Republica Moldova, fără timbru de acciză, în valoare de peste 7,7 milioane de lei, au fost confiscate printr-o decizie recentă a instanței de judecată.

Măsura a fost dispusă în urma unui dosar penal inițiat și trimis în judecată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în 2022, după ce ofițerii Serviciului Vamal au descoperit nereguli majore la importul produselor din tutun, transmite pulsmedia.md.
Potrivit procurorilor, compania importatoare a folosit o licență care permitea doar introducerea produselor din tutun cu timbru de acciză, însă loturile capturate conțineau pachete netimbrate. Țigările fuseseră aduse în Republica Moldova în decembrie 2020, cu destinația Tiraspol, printr-un punct de control vamal.
La solicitarea PCCOCS, Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă, a dispus nu doar confiscarea țigărilor, ci și plata a peste 1,8 milioane de lei, reprezentând valoarea camioanelor cu care au fost transportate din Emiratele Arabe Unite.
Mai mult, compania a fost amendată cu 500.000 de lei și privată de dreptul de a importa mărfuri din străinătate pentru o perioadă de patru ani.
Hotărârea nu este definitivă, iar compania vizată beneficiază de prezumția nevinovăției până la epuizarea căilor de atac.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.