Moldova a extrădat în România și Kârgâzstan doi bărbați căutați prin Interpol
Doi bărbați, urmăriți internațional pentru contrabandă cu țigări și escrocherie, au fost predați autorităților din România și Kârgâzstan. Extrădările au avut loc pe 15 și 16 octombrie, în baza unor hotărâri judecătorești.

Potrivit Poliției de Frontieră, în România a fost extrădat un bărbat de 56 de ani, cu cetățenie română și ucraineană. Acesta a fost reținut la 14 februarie, la punctul de trecere Criva — Mămăliga. În urma verificărilor, a fost depistată o notificare a Interpolului privind arestarea și extrădarea într-un dosar de contrabandă cu țigări, scrie rupor.md
Decizia de extrădare a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Aceasta a intrat în vigoare după examinarea de către Curtea de Apel "Centru". Bărbatul a fost predat autorităților române la 15 octombrie, prin punctul de trecere Leușeni — Albița.
Al doilea caz vizează un cetățean kârgâz de 36 de ani, căutat într-un dosar de escrocherie. Acesta a fost depistat la 17 mai, la intrarea în Republica Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău.
În baza încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, bărbatul a fost extrădat la 16 octombrie. Predarea către reprezentanții Kârgâzstanului a avut loc la aeroport.
Până la extrădare, ambii bărbați s-au aflat în arest preventiv.


