Cetățean moldovean, reținut în Polonia în timpul lichidării unui laborator de droguri
Organele de drept din Polonia au destructurat un laborator clandestin de producere a mefedronei și au reținut un cetățean moldovean în vârstă de 25 de ani, care era dat în urmărire internațională.

Bărbatul era căutat pentru infracțiuni legate de droguri.
Operațiunea a avut loc în orașul polonez Józefów, unde a fost descoperită o linie profesional echipată pentru fabricarea drogurilor sintetice. În incintă se aflau reactoare, dispozitive de amestecare, echipamente de încălzire, un sistem profesional de ventilație, precum și combinezoane de protecție și măști pentru lucrul cu substanțe periculoase. Din cauza cantității mari de substanțe chimice, la locul incidentului a fost necesară intervenția Grupului Specializat de Salvare Chimică al Serviciului de Pompieri de Stat, scrie rupor.md.
În timpul perchezițiilor, forțele de ordine au ridicat aproximativ 20 de kilograme de mefedron gata preparat, alte 10 kilograme de substanță în faza de cristalizare, precum și zeci de litri de precursori chimici. Cetățeanului moldovean reținut i-au fost deja aduse acuzații oficiale pentru fabricarea și deținerea unor cantități mari de substanțe narcotice. La solicitarea procuraturii, instanța a dispus arestul preventiv al suspectului, iar ancheta continuă.


