Doi oameni, reținuți după 78 de percheziții într-un dosar de corupere electorală
În urma a 78 de percheziții efectuate pe 7 august în diverse localități ale țării, doi oameni au fost reținuți pentru 72 de ore, informează Inspectoratul General al Poliției.

Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale inițiate pentru corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani. Persoanele reținute au deja statut de învinuiți într-un alt dosar de corupție electorală, aflat pe rol la Judecătoria Soroca, scrie radiomoldova.md.
În timpul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat mai multe arme neînregistrate, telefoane mobile, laptopuri, documente bancare, carduri pyypl, înregistrări și alte probe materiale.
„În cadrul anchetei au fost obținute dovezi convingătoare că un grup de persoane cu roluri bine definite a acționat din interese materiale în favoarea organizației criminale „Șor”. Scopul lor a fost cumpărarea alegătorilor la alegerile parlamentare din septembrie, folosind metode ilegale de finanțare”, se arată în comunicatul Poliției.
Membrii grupării au transferat, convertit, distrus și distribuit fonduri de origine dubioasă folosind aplicația mobilă a băncii rusești Promsviazbank, care se află sub sancțiuni internaționale.
Ancheta a stabilit că pe conturile persoanelor vizate erau virate fonduri în ruble rusești, prin aplicația PSB, accesată prin aplicația „VPN Russia”. De asemenea s-a descoperit că reprezentanții organizației criminale obligau alte persoane să instaleze aplicația mobilă TAITO, unde utilizatorii introduceau voluntar date personale, nume, adresă, număr de telefon și IDNP. Aplicația TAITO, similară cu PSB, era folosită pentru transferuri ilegale de bani în cadrul cumpărării alegătorilor la alegerile prezidențiale și referendumul republican din toamna anului 2024.
În TAITO erau create „chat-uri private” cu persoane asociate organizației criminale, care primeau instrucțiuni și mesaje directe de la coordonatori și lideri. De asemenea s-a stabilit că o parte din fondurile intrate prin PSB erau ulterior eliminate cu ajutorul unui bot numit Bankgreenmanager. Prin grupuri de Telegram, membrii grupării primeau sarcini de la coordonatori ruși pentru distribuirea și comentarea în rețelele sociale a linkurilor cu dezinformare.
În timpul perchezițiilor, unul dintre reținuți a refuzat să deschidă ușa polițiștilor, iar oamenii legii au fost nevoiți să intre cu forța și să spargă ușa. În acel moment, bănuitul a aruncat pe geam o geantă cu obiecte legate de dosar, care au fost găsite și ridicate.
Investigațiile continuă în vederea documentării tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere a celor implicați.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.