Zaharova: Situația din Moldova se degradează de la venirea la putere a forțelor prooccidentale
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat, într-un briefing la Moscova, că situația din Republica Moldova s-ar fi degradat sub guvernarea forțelor prooccidentale.

„După venirea la putere în Moldova, în anii 2020-2021, a forțelor prooccidentale, care au proclamat un curs fără alternativă spre integrarea în UE și au pus în prim-plan participarea la aventurile antirusești ale Occidentului, situația din toate domeniile vieții republicii nu face decât să se degradeze”, a remarcat Zaharova, scrieå infotag.md.
Potrivit acesteia, „aceasta nu este rezultatul unor așa-zise «amenințări hibride» și al «propagandei», pe seama cărora autoritățile încearcă să pună totul, nici al unor măsuri de sancționare, atacuri sau războaie – nimic din toate acestea nu există în realitate, acestea sunt datele statisticii oficiale moldovenești”.
„Pe fundalul emigrării masive a populației apte de muncă și al scăderii natalității, populația Moldovei s-a redus cu aproape 250 de mii de persoane, ceea ce reprezintă 10% din totalul populației. (…) Datoria externă totală a republicii a crescut de la 3,6 la 12 miliarde de dolari. Deficitul balanței comerciale a atins un nivel record de 7,1 miliarde de dolari. Ponderea agriculturii în economia unei țări tradițional agrare a coborât sub 7%. Prețurile la gaz au crescut de peste trei ori – de la 4 la 13,35 lei. Ponderea persoanelor cu venituri mici este de 65%, iar peste 30% trăiesc sub pragul sărăciei”, a enumerat diplomata.
Ea consideră că „nimic din ceea ce face Rusia față de Moldova nu ar fi dus vreodată la asemenea rezultate – toate acestea sunt rezultatele pseudo-eurointegrării occidentale, care de fapt nu există, ci există distrugerea țării prin măsuri monstruoase pe care Occidentul i le impune prin regimul Maiei Sandu”.
Zaharova a atras atenția asupra „transformării Moldovei moderne într-un stat de facto totalitar, unde au fost lichidate pluralismul de opinii și libertatea presei, unde înfloresc corupția și cumetrismul, inclusiv la cel mai înalt nivel, unde, contrar voinței poporului, sunt impuse valori care îi sunt străine”.
„Iată rezultatele reale, nu imaginare, ale celor cinci ani de aflare la putere a regimului Sandu”, a concluzionat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.