theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
13 Martie 2025, 19:52
14 399
Copiază linkul
Link copiat

Vodă: Dacă Tiraspolul va folosi gazul în nevoi industriale va fi impusă o taxă

În cazul în care Transnistria va utiliza gazele naturale pentru necesităţi industriale, Moldova va trebui să impună o taxă suplimentară asupra acestora, aşa cum s-a convenit de la bun început.

Vodă: Dacă Tiraspolul va folosi gazul în nevoi industriale va fi impusă o taxă.
Vodă: Dacă Tiraspolul va folosi gazul în nevoi industriale va fi impusă o taxă.

Acest lucru a fost anunţat joi, 13 martie, de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, transmite infotag.md.

Vodă a precizat că, în prezent, gazele naturale care ajung în regiunea transnistreană sunt plătite cu bani din Federaţia Rusă, nu din partea Uniunii Europene şi a Republicii Moldova.

„Conform acordului existent, volumele de gaze naturale care vin în regiune trebuie să fie utilizate doar pentru necesităţi sociale. În cazul în care autorităţile regionale vor utiliza gazul care intră, printre altele, pentru necesităţile întreprinderilor industriale din regiune, prim-ministrul şi Guvernul vor trebui să revină asupra problemei impunerii unei taxe suplimentare pe acest gaz natural”, a dat asigurări purtătorul de cuvânt.

Potrivit lui Vodă, scopul principal al unei astfel de taxe este de a aduce agenţii economici din dreapta şi din stânga Nistrului să lucreze în condiţii economice egale, deoarece tarifele la gaze în stânga Nistrului sunt mult mai mici decât în Moldova de pe malul drept.

„Acest lucru a fost anunţat şi stipulat clar de partea moldovenească încă de la început, când a fost aprobată schema de furnizare a gazelor naturale în regiunea transnistreană, la momentul soluţionării crizei economice legate de sistarea furnizării gazelor ruseşti în regiune de la 1 ianuarie 2025. Vom repeta acest lucru de câte ori va fi necesar”, a conchis Vodă.

Declarațiile lui Vodă vin după ce Alexandr Slusari a afirmat că două întreprinderi din regiune urmau să înceapă activitatea în această săptămână. El a acuzat Guvernul de „susținerea regimului separatist de pe malul stâng al Nistrului”.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat