Vlah cere explicții de la CEC cu privire la Codul Electoral: Suntem într-un câmp minat
Irina Vlah, președinta „Platformei Moldova” și candidată la funcția de președinte al țării, a trimis o solicitare Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Ea cere clarificări cu privire la mai multe prevederi ale Codului Electoral, informează unimedia.info.
Potrivit acesteia, „în ciuda numeroaselor modificări, Codul Electoral încă conține multe ambiguități și lacune. Acest lucru poate transforma participarea în campania prezidențială într-o cursă pe un câmp minat pentru candidați, unde totul va depinde de interpretările CEC-ului.”
„Deoarece respectarea legii este pentru mine o prioritate maximă, echipa noastră de juriști a analizat legislația electorală pentru a identifica acele prevederi ambigue care, printr-o interpretare duală, ar putea crea riscuri pentru candidați, expunându-i sancțiunilor din partea autorităților electorale.
Am trimis o cerere către CEC solicitând clarificarea prevederilor neclare ale Codului. Am considerat important să public această scrisoare, deoarece ea abordează o problemă de interes public", a explicat Vlah.
![]()


