Moneda virtuală a lui Ilan Șor, A7A5, este interzisă în Europa
Uniunea Europeană a decis interzicerea tranzacțiilor cu moneda virtuală A7A5, un stablecoin rusesc asociat cu Ilan Șor și cu Promsviazbank (PSB) – instituție bancară aflată pe lista de sancțiuni internaționale.

Interdicția va intra în vigoare la 25 noiembrie 2025, în cadrul celui de-al 19-lea pachet de sancțiuni anti-rusești, și are scopul de a bloca utilizarea monedei A7A5 ca mijloc de evitare a sancțiunilor economice impuse Rusiei, transmite rupor.md.
Compania A7, în care Promsviazbank este investitor major, a lansat moneda digitală A7A5 în februarie 2025, în Kârgâzstan. Moneda este garantată de depozite ale PSB și este ancorată la rubla rusească în raport 1:1. Ea a fost promovată ca instrument de plată pentru tranzacții comerciale externe ale companiilor ruse, prin intermediul platformei de active financiare digitale „Tokeon”, administrată tot de PSB.
Statele Unite au introdus sancțiuni împotriva companiei A7 și a entităților afiliate încă din august 2025, acuzând că rețeaua financiară este folosită pentru a ocoli restricțiile impuse Moscovei.
În plus, noile măsuri ale Uniunii Europene extind și interdicția asupra sistemelor de plată rusești, incluzând Sistemul Național de Plăți cu cardurile „Mir” și Sistemul de Plăți Rapide (SBP), operate de Banca Centrală a Rusiei.
Astfel, începând cu 25 iunie 2024, instituțiilor europene le este interzis să utilizeze aceste sisteme în afara Federației Ruse, iar din 25 ianuarie 2026 restricțiile se vor aplica la scară completă, vizând toate rețelele de plăți și servicii financiare digitale rusești.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


