theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
9 Iulie 2026, 20:00
8 879
Copiază linkul
Link copiat

Patru nume pe lista scurtă pentru șefia Guvernului: Spatari, Osmochescu, Tofan și Grosu

Numărătoarea inversă a început. Patru nume au rămas în cursa pentru șefia Guvernului de la Chişinău. Decizia va fi luată vineri.

Patru nume pe lista scurtă pentru șefia Guvernului: Spatari, Osmochescu, Tofan și Grosu.
Patru nume pe lista scurtă pentru șefia Guvernului: Spatari, Osmochescu, Tofan și Grosu.

Igor Grosu a confirmat, joi, că Marcel Spatari, Eugen Osmochescu, Vasile Tofan, și chiar el se află pe lista scurtă pentru funcția de premier. Opoziția vorbește despre un posibil sprijin pentru Igor Grosu, într-o mișcare menită să testeze decizia președintei Maia Sandu, informează tvrmoldova.md.

Igor Grosu a confirmat că Eugen Osmochescu, Marcel Spatari și Vasile Tofan se află pe lista scurtă a PAS-ului pentru funcția de prim-ministru. Președintele Parlamentului s-a inclus și pe sine printre variantele aflate în discuție.

„Toate candidaturile pe care le-aţi menţionat dvs. sunt în discuţie. - Dar domnul Osmochescu tot este? - Marcel Spatari tot este? Dumneavoastră trei numai ce aţi menționat, ne oprim aici. Ne oprim aici. Dar pe mine, dar pe mine? Eu pot să mă supăr şi să mă duc”, a spus Grosu. 

Marcel Spătaru a confirmat, de asemenea, că și candidatura sa a fost discutată.

„ S-au discutat mai multe candidaturi, inclusiv profilul meu. Pentru că sunt preşedintele Comisiei pentru Integrare Europeană, integrarea europeană rămâne prioritatea numărul 1 a R. Moldova, respectiv, este normal ca numele meu să apară în discuţii.”

Unul dintre candidații posibili, Vasile Tofan, a prezentat anterior viziunea sa asupra reformării statului, propunând 12 direcții concrete de schimbare.

„Pentru că unui pacient cu pneumonie, care efectiv se sufocă, nu-i dai ceai de zmeură, ci îl pui pe antibiotice, oxigen și, dacă e cazul, terapie intensivă”, a spus Tofan, vorbind despre viziunea sa privind soluționarea problemelor din țară.

Planul lui Tofan, inspirat de modelul Javier Milei, a stârnit deja primele critici. Javier Milei este un politician, economist și autor argentinian care este președintele Argentinei. A fost cunoscut pentru filosofia sa politică distinctă.

Între timp, opoziția a declarat că este posibil să susțină candidatura lui Igor Grosu.

„Domnul Grosu are o şansă unică să fie votat de toţi 100 de deputaţi. Dar, cu siguranţă, există o variantă prin care să îl propunem şi să vedem o reacţie a doameni preşedintă, cum îl refuză pe domnul Grosu”, a spus deputat Partidului Democrația Acasă, Alexandru Verșinin.

„Să fie prudenți cu dorințele lor. Vineri vom decide cine va fi candidatul”, a răspuns Grosu.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat