theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
24 Decembrie 2024, 18:10
7 550
Copiază linkul
Link copiat

Guvernul recunoaște că nu are capacitatea de a asigura autonomia Procuraturii Anticorupție

Guvernul Recean anunță un nou plan pentru Procuratura Anticorupție, care include un termen-limită până pe 31 martie 2025 pentru a întări autonomia și capacitatea instituției în lupta împotriva corupției la nivel înalt.

Guvernul recunoaște că nu are capacitatea de a asigura autonomia Procuraturii Anticorupție.
Guvernul recunoaște că nu are capacitatea de a asigura autonomia Procuraturii Anticorupție.

Guvernul Recean a declarat că nu are capacitatea de a respecta criteriul de performanță structural privind autonomia Procuraturii Anticorupție (PA) în ceea ce privește asigurarea cu personal, o condiție esențială pentru promovarea independenței operaționale a instituției, transmite noi.md cu referire la Mold-street.

Aceasta este stipulată în Memorandumul cu privire la politicile economice și financiare semnat cu Fondul Monetar Internațional. Potrivit documentului, Executivul propune un nou criteriu de performanță structural, reformulat, care va fi implementat până pe 31 martie 2025.

În ciuda dificultății de a îndeplini cerințele inițiale, Guvernul se angajează să asigure suficiente resurse și competențe legale Procuraturii Anticorupție, pentru a-i permite să-și îndeplinească funcțiile de depistare, anchetare și urmărire penală a corupției la nivel înalt.

„Ne menținem angajamentul de a asigura independența operațională a Procuraturii Anticorupție și autonomia privind angajarea personalului”, se arată în document.

În ceea ce privește îmbunătățirea capacităților instituției, Guvernul a efectuat o analiză a necesităților acesteia, inclusiv privind echipamentele și personalul necesar. În plus, a fost adoptată o nouă organigramă a Procuraturii Anticorupție, ce include 54 de unități noi de personal. 

De asemenea, Executivul promite asigurarea cu spații funcționale separate pentru Procuratura Anticorupție până în decembrie 2024.

„În iulie 2023, am revizuit cadrul instituțional anticorupție, iar Procuratura Anticorupție a fost responsabilizată cu anchetarea și urmărirea penală a corupției la nivel înalt, iar CNA se ocupă de corupția la nivel mic și mediu”, se menționează în memorandum.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat