Ulanov, despre suspendarea salariului și lipsa de la ședințe: Am informat Parlamentul despre absența mea
Deputatul Denis Ulanov, rămas fără salariu prin decizia președintelui Parlamentului Igor Grosu, intenționează să-și reia activitatea în Legislativ în luna mai. Potrivit parlamentarului, absența sa de la ședințele plenare a fost legată de îndeplinirea unor sarcini de serviciu și nu de neglijarea responsabilităților sale.

„Plec și revin din țară. Numărul plecărilor coincide cu numărul sosirilor în țară. În prezent, mă aflu în țară. Conform procedurii, am notificat Parlamentul că nu voi fi la ședințele plenare, în contextul executării unor altor chestiuni de muncă. Totuși, domnul Igor Grosu consideră că nu sunt absențe motivate pentru că așa vrea dânsul să creadă”, a spus Ulanov, transmite tv8.md.
Deputatul a adăugat că nu intenționează să conteste decizia în instanță și a promis că, începând din luna mai, își va relua participarea la ședințele Parlamentului și ale comisiilor permanente.
„Am participat la diverse activități. Activitatea mea este în conformitate cu legea, iar munca unui deputat nu se limitează doar la prezența în țară sau la participarea la ședințele plenare, care seamănă mai degrabă cu adunările de partid ale fracțiunii PAS”, a concluzionat Ulanov.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


