Ulianovschi: Demiterea judecătorului Alexei Paniș, încă o dovadă că reforma este o armă de răfuială politică
Tudor Ulianovschi a scris pe rețelele de socializare că demiterea judecătorului Alexei Paniș este încă o dovadă că reforma justiției promisă de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) s-a transformat într-o armă de răfuială politică.

Declarația aparține liderului Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, care a scris pe rețelele sociale că sub pretextul „integrității”, puterea își elimină judecătorii incomozi, în timp ce corupția reală rămâne nepedepsită, transmite libertv.md.
„Alexei Paniș a fost înlăturat pentru că a avut curajul să conteste deciziile discreționare ale regimului PAS. După ce a depus o plângere împotriva refuzului președintei de a-l numi în funcție, a devenit brusc „incompatibil” cu sistemul. Verdictul a fost dat de Comisia Pre-Vetting, un instrument politic controlat de PAS, care împarte dreptatea după bunul plac al puterii”, a scris Tudor Ulianovschi.
Potrivit liderului PSDE, aceasta nu este o reformă, ci justiție selectivă și vendetă politică.
„Moldova nu poate merge înainte cu o justiție obedientă, aservită unui singur partid. Noi, în PSDE, vom lupta pentru o justiție cu adevărat independentă, în care legea să fie aplicată corect, nu după interesele PAS”, a conchis politicianul.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind eliberarea din funcție a judecătorului Alexei Paniș de la Judecătoria Chișinău.
La scurt timp, Paniș a reacționat sugestiv și a postat o piesă a celebrului interpret Michael Jackson.
„Puteți să mă bateți, să mă urâți, dar nu mă veți frânge niciodată”, a scris Paniș.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.