Republica Moldova va avea trei noi ambasadori
Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană a aprobat astăzi, 27 noiembrie, avizele consultative privind numirea noilor ambasadori.

Republica Moldova va avea ambasadori noi în Polonia, Ungaria și Bulgaria. Violeta Agrici va fi desemnată ambasadoare în Polonia, Emil Jacotă – ambasador în Bulgaria, iar Mihail Barbulat – ambasador în Ungaria, transmite moldpres.md.
„Am selectat candidați profesioniști, toți sunt diplomați de carieră. După finalizarea procedurilor legale, sunt convins că noii ambasadori vor promova cu dedicație și eficiență interesele Republicii Moldova la nivel internațional. Le urez mult succes”, a declarat vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi.
Violeta Agrici este licențiată în drept internațional public și deține o diplomă de master în același domeniu. Activează la Ministerul Afacerilor Externe din 2007, iar în prezent este șefa Direcției Drept Internațional. Între 2017-2022, a fost ambasadoare a Republicii Moldova în Spania și reprezentantă permanentă la Organizația Mondială a Turismului.
Emil Jacotă are peste 30 de ani de experiență în cadrul MAE. În prezent, conduce Direcția cooperare bilaterală. Anterior, a activat în ambasadele Republicii Moldova din România, Bulgaria, Turcia și Federația Rusă.
Mihail Barbulat este șeful Protocolului Diplomatic de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 2013-2014 și ministru al Culturii și Turismului în 2009. Între 2005-2008, a fost ambasador al Republicii Moldova în Turcia și ambasador nerezident în mai multe state din Orientul Mijlociu. De asemenea, a fost reprezentant permanent la Organizația pentru Cooperare Economică a Mării Negre.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


