Protest la Inspectoratul de Poliție Ciocana: Activiștii Partidului Inima Moldovei acuză de presiuni politice
Un grup de activiști ai Partidului Inima Moldovei a organizat un protest în fața Inspectoratului de Poliție Ciocana din Capitală, acuzând autoritățile că folosesc instituțiile de forță în scopuri politice.

Participanții la acțiune au format un lanț uman cu mâinile încătușate, blocând accesul în clădire. Potrivit liderilor formațiunii, protestul a fost o reacție la ceea ce ei consideră a fi „reprimarea opoziției” de către forțele de ordine, transmite ipn.md.
„Poliția de astăzi nu mai servește legea, ci ordinele regimului. Recidiviștii sunt liberi, iar cei care critică puterea sunt amendați și intimidați. Toate acestea se întâmplă pentru că Poliția s-a transformat într-o bâtă politică a guvernării”, a declarat Sergiu Butuc, liderul partidului din organizația teritorială Cantemir.
La rândul său, Ramiz Ansarov, un alt lider al formațiunii, din Orhei, a transmis un mesaj direct polițiștilor. „Poliția nu este o gardă privată. Puterea se va schimba în curând și va trebui să alegeți: ori serviți poporul, ori vă dați jos uniforma și nu dezonorați haina”, a spus Ansarov.
Alți reprezentanți ai organizațiilor teritoriale ale partidului au afirmat că membrii formațiunii sunt supuși presiunilor din partea autorităților. „Echipa noastră este persecutată încă de la campania prezidențială, întâlnirile noastre sunt sabotate, activiștii sunt intimidați, iar datele noastre personale sunt transmise presei proguvernamentale”, a declarat Victor Tabac, liderul organizației din Căușeni.
În același timp, Silvia Granici, coordonatoarea filialei din Cahul, a subliniat că problemele sociale afectează în egală măsură și angajații Poliției. „Plătiți aceleași facturi uriașe la utilități, rudele voastre pleacă și ele din disperare, copiii voștri merg la aceleași școli unde nu sunt suficienți profesori. Avem același scop – o Moldovă puternică și pașnică. Haideți să realizăm acest scop împreună”, a adăugat ea.
La finalul protestului, manifestanții i-au înmânat șefului Inspectoratului de Poliție Ciocana, Ștefan Popovici, extrase din Legea Poliției, solicitând respectarea atribuțiilor prevăzute de lege și abținerea de la implicarea în acțiuni cu caracter politic.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.