R. Moldova, criticată din nou de către Donald Trump pentru risipă: 32 de milioane de dolari pentru propagandă
Moldova a fost din nou criticată de Trump pentru risipa fondurilor americane. „32 de milioane de dolari pentru o operațiune de propagandă de stânga în Moldova”, a declarat președintele american în timpul discursului său în fața Congresului.

În cadrul alocuțiunii, Trump a criticat dur cheltuielile fostei administrații pentru programe internaționale, pe care le-a numit „risipă îngrozitoare”. Printre exemplele invocate s-a numărat și Moldova, menționată din nou ca beneficiar al unor fonduri considerate inutile, scrie ziua.md.
Trump a făcut referire la economiile realizate prin anularea unor finanțări federale de către DOGE, subliniind un program de 32 de milioane de dolari alocat organizației Internews, un proiect care viza inițiative precum „mass-media ca element al democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” și susținerea „sustenabilității instituțiilor media”.
„32 de milioane de dolari pentru o operațiune de propagandă de stânga în Moldova”, a declarat Trump de la tribuna Congresului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


