theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
29 Septembrie 2025, 16:52
3 343
Copiază linkul
Link copiat

Tănase: Alegerile au confirmat sprijinul puternic pentru integrarea europeană

Alegerile parlamentare din 28 septembrie au reprezentat mai mult decât un simplu vot – au fost un moment de cotitură, afirmă Alexandru Tănase, fost ministru al Justiției și ex-președinte al Curții Constituționale (CC).

Tănase: Alegerile au confirmat sprijinul puternic pentru integrarea europeană.
Tănase: Alegerile au confirmat sprijinul puternic pentru integrarea europeană.

Potrivit lui Tănase, scrutinul a demonstrat clar sprijinul majoritar al cetățenilor pentru parcursul european al Republicii Moldova, transmite ipn.md.

„Moldovenii au spus un „Nu” clar și hotărât ambițiilor expansioniste ale Kremlinului. Votul a fost pro-european, fără echivoc. Nu doar rezultatul obținut de PAS arată acest lucru, ci și opțiunile alegătorilor care, chiar dacă au ales alte partide, împărtășesc aceeași direcție”, consideră Alexandru Tănase.

Constituționalistul a menționat că cel puțin 60% dintre votanți susțin orientarea europeană a țării, iar absența de la urne a unei părți a electoratului s-a datorat fie dezamăgirii față de greșelile PAS, fie lipsei unei alternative credibile pe segmentul de dreapta.

„Rezultatul acestor alegeri vine ca o validare indirectă a referendumului de anul trecut pentru modificarea Constituției. Atunci a fost la limită. Acum e limpede: moldovenii care sunt activi civic și politic vor un viitor european. Și da, vor asta alături de România”, precizează fostul președinte al CC.

Alexandru Tănase conchide că mesajul electoratului este clar, acesta fiind sprijinul pentru integrarea europeană care rămâne puternic, în pofida oboselii sau scepticismului resimțit de unii alegători. El a adăugat că PAS rămâne singura formațiunea responsabilă să ducă la capăt acest proiect.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat