theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
31 Octombrie 2025, 18:36
5 421
Copiază linkul
Link copiat

Tarlev: Nu voi fi influențat de nicio fracțiune politică. Surprize vor fi

Fostul prim-ministru Vasile Tarlev afirmă că nu va fi influențat de socialiști sau comuniști în activitatea sa parlamentară, deși a intrat în Legislativ pe lista blocului electoral comun al celor două formațiuni.

Tarlev: Nu voi fi influențat de nicio fracțiune politică. Surprize vor fi.
Tarlev: Nu voi fi influențat de nicio fracțiune politică. Surprize vor fi.

Totodată, acesta a afirmat că votul său pentru Guvernul Munteanu va depinde de modul în care premierul desemnat va ține cont de propunerile formulate în cadrul consultărilor, scrie agora.md.

„Nu voi fi influențat de nicio fracțiune politică. Sunt deputat juridic numit neafiliat, al Partidului Viitorul Moldovei. Voi conlucra cu toate fracțiunile parlamentare care ne vor susține inițiativele, dacă acestea sunt pentru binele țării”, a declarat Tarlev.

Întrebat dacă va susține Guvernul Munteanu, fostul premier a precizat că decizia sa depinde de modul în care candidatul la funcția de prim-ministru va ține cont de propunerile formulate în cadrul consultărilor.

„Îl cunosc pe domnul Munteanu de peste 20 de ani, are pregătirea necesară și vine din sectorul economiei. Dacă va lua în considerare propunerile noastre privind optimizarea cheltuielilor și îmbunătățirea programului de guvernare, nu am nimic împotrivă să-l susțin. Dacă nu, voi vota împotrivă”, a declarat Vasile Tarlev.

În noua Legislatură, Vasile Tarlev va activa în Comisia juridică, numiri și imunități, precizând că și-a dorit o funcție în această comisie sau în cea de buget și finanțe, domenii pe care susține că le cunoaște bine.

„Surprize vor fi. O să aveți surprize”, a ținut să adauge Tarlev.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat