Stoianoglo i-a propus Maiei Sandu să semneze o declarație pentru ireversibilitatea cursului integrării europene
Declarația a fost făcută de Stoianoglo chiar în mesajul de început, în cadrul dezbaterilor electorale din 27 octombrie.

„Ca persoană care a fost implicată în negocierea lui liberalizării regimului de vize cu Europa, pentru cetățenii noștri, garantez că hotarele vor rămâne deschise.
Ca om al legii, promit că în Moldova nu vor exista represiuni, monopol politic de partid și nici uzurparea justiției prin tot felul de consilii și comisii excepționale”, a precizat Stoianoglo, citat de agora.md.
Stoianoglo a precizat că „indiferent de cine va câștiga, parcursul modernizării, al libertății, a dreptății, trebuie să continue”.
„În încheiere, ca susținător ferm al integrarii europene, îi propun doamnei Sandu să semnăm, în zilele următoare, o declarație comună pentru garantarea și ireversibilitatea cursului de integrare europeană a Republicii Moldova”, a conchis Stoianoglo.
Amintim că Alexandr Stoianoglo a boicotat referendumul din 20 octombrie 2024 privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.


