Stamate: Valorile care au stat la baza creării PAS au fost puse pe pauză
Deputata Olesea Stamate a criticat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), din care a făcut parte până de curând.

Motivul este că foștii ei colegi de partid au respins includerea pe ordinea de zi a ședinței plenare a proiectului privind înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a investiga eliberările unor deținuților condamnați pe viață, scrie unimedia.info.
„Am propus astăzi includerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre cu privire la crearea Comisiei de anchete parlamentară ce ține de eliberarea recentele eliberări ale deținuților condamnați pe viață, precum și la acele aspecte ce țin de elaborarea, promovarea și adoptarea proiectului de lege cu privire la amnistie. Este greu de înțeles de ce majoritatea foștilor colegi din PAS nu au susținut includerea în ordinea de zi a acestui proiect.
Cu atât mai greu de înțeles este și ținând cont de faptul că, împreună cu ei, am fost, credeam eu, într-o luptă sinceră pentru transparență, pentru dreptate și pentru justiție, dar se pare că valorile care au stat la baza acestei lupte și la baza creării acestui partid au fost puse pe pauză.
Eu știu bine că în rândul deputaților PAS sunt colegi care au susținut proiectul și totodată susțin orice efort care ține de dreptate și transparență, la fel îmi comunică și mulți colegi din teritoriu, care nu mai văd ca acele principii să fie respectate de către conducerea partidului. Dacă cineva din conducerea actuală a formațiunii a renunțat cumva la acele principii și la acele valori care au stat la baza creării partidului, ar fi bine să aibă curajul, să iasă în față și să spună sincer și deschis”, a declarat Olesea Stamate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.