Stamate a anunțat despre existența unor presiuni asupra deținuților în favoarea PAS: Autoritățile neagă acuzațiile
Olesea Stamate susține că a primit mesaje din Penitenciarul nr. 17 Rezina, unde deținuții s-ar fi întâlnit cu reprezentanții Președinției, Guvernului și Ministerului Justiției. Condamnații ar fi primit asigurări că procedurile privind amnistia vor deveni mai blânde, dacă votează partidul de guvernare.

Conform mesajului publicat de Stamate, instituția ar fi fost vizitată de secretarul general al Guvernului, Artur Mija, și reprezentantul Ministerului Justiției – Felicia Zagorean. Numele oficialului din cadrul administrației prezidențiale, care ar fi mers la Rezina, nu este precizat. În discuții, funcționarii ar fi menționat că s-ar putea reveni la reglementările precedente privind amnistia. Mai exact, persoanele ar putea fi eliberate după ce au executat cel puțin 25 de ani din termenul pedepsei cu închisoarea, transmite realitatea.md.
„Tot ceea ce am criticat și am condamnat la guvernările precedente – abuzuri, presiuni, batjocorirea statului de drept – exact asta face astăzi PAS. Mă adresez misiunilor diplomatice ale statelor Uniunii Europene la Chișinău, Ambasadei SUA și acelora puțini oameni din societatea civilă care mai înțeleg gravitatea situației. Vă rog să facem împreună tot posibilul pentru a salva ce a mai rămas din statul de drept și din democrația pe care cetățenii Republicii Moldova o așteaptă cu speranță în Uniunea Europeană. Cred că încă putem opri acest tăvălug al abuzurilor și încălcărilor, dacă acționăm acum”, a scris Stamate.
Administrația prezidențială a comentat declarațiile fostei membre PAS. Potrivit serviciului de presă al Președinției, afirmațiile ar reprezenta un fals.
„Niciun reprezentant al instituției prezidențiale nu a vizitat penitenciarele și nu a făcut promisiuni sau presiuni asupra deținuților. Aceste afirmații sunt minciuni menite să manipuleze opinia publică în perioada electorală. Îndemnăm cetățenii să nu se lase înșelați de campanii de dezinformare”, au menționat reprezentanții Președinției.
Ministerul Justiției, de asemenea, a negat informațiile prezentate de Olesea Stamate.
„Ministerul Justiției respinge acuzațiile false lansate în spațiul public de un candidat. Așa-numitele declarații vehiculate în textul postat de candidat, reprezintă o perspectivă manipulatorie și este lansată din considerente exclusiv electorale”, a comunicat serviciul de presă al Ministerului Justiției.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


