Stamate îl critică pe Igor Grosu după ce acesta a atacat o jurnalistă: Așa ceva nu se poate
Deputata neafiliată Olesea Stamate a reacționat dur la adresa președintelui Parlamentului, Igor Grosu, după ce acesta a lansat acuzații nefondate la adresa jurnalistei Natalia Ghețu.

Fosta colegă de partid susține că jurnaliștii merită respect, iar Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) oferă alegătorilor doar „aroganță” în loc de răspunsuri, transmite noi.md.
Incidentul din Parlament în care Igor Grosu a avut o ieșire necontrolată față de jurnalista de la TV8, Natalia Ghețu, continuă să genereze reacții. Deputata neafiliată Olesea Stamate a criticat atitudinea liderului PAS, susținând că o astfel de reacție este inacceptabilă.
„Așa ceva nu se poate! Jurnaliștii trebuie respectați indiferent cât de incomode sunt întrebările acestora”, a scris Stamate într-o postare pe rețelele sociale.
Fosta ministră a Justiției a subliniat că întrebarea adresată de jurnalistă este una justificată, iar cetățenii așteaptă clarificări, nu atacuri.
„De altfel, alegătorii PAS chiar așteaptă răspuns la întrebarea formulată de această jurnalistă. Se adună prea multe întrebări la cetățeni în raport cu ce face conducerea PAS, iar în răspuns se oferă doar aroganță”, a adăugat ea.
În final, Stamate a avertizat că această atitudine s-ar putea reflecta în rezultatele alegerilor parlamentare din toamnă.
„Tot așa ar putea răspunde cetățenii la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Avem nevoie de o conducere cu mai mult bun simț!”, a menționat Stamate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


