Scandal pe reforma administrativă din Găgăuzia: Gaidarji îl acuză pe Buzu de falsuri
Președintele Adunării Populare a Găgăuziei (APG) Valetin Gaidarji l-a acuzat pe secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, de răspândirea unor informații false și de „manipularea realității”.

Motivul au fost declarațiile lui Buzu potrivit cărora reforma administrativ-teritorială din autonomie este blocată din cauza lipsei unui organ legislativ local funcțional, scrie stiri.md.
Mai exact, Gaidarji a reacționat declarațiile lui Buzu, potrivit cărora situația din Găgăuzia diferă de cea din restul țării, deoarece deciziile privind amalgamarea localităților trebuie să treacă prin Adunarea Populară, al cărei mandat este expirat. Președintele legislativului de la Comrat califică afirmațiile oficialului de la Chișinău drept „false” și susține că autoritățile autonomiei ar fi încercat, dimpotrivă, să inițieze un dialog cu Guvernul.
Potrivit lui Gaidarji, cu câteva zile înainte de declarațiile lui Buzu, acesta ar fi expediat Cancelariei de Stat o adresare oficială prin care a solicitat o întrevedere cu secretarul general al Guvernului. Discuțiile urmau să vizeze planurile autorităților centrale privind amalgamarea localităților din Găgăuzia și modul în care reforma va ține cont de statutul special al autonomiei.
Gaidarji afirmă că nu ar fi primit un răspuns la invitație și îl acuză pe Buzu că, în loc să accepte o întrevedere la Comrat sau Chișinău, ar fi preferat să creeze în spațiul public impresia că autonomia refuză reforma și cooperarea.
„Adunarea Populară a Găgăuziei nu refuză dialogul. Noi am făcut un pas. Am solicitat o întâlnire. Am demonstrat deschidere și o mare responsabilitate în calitate de oameni de stat. Cel care a preferat să nu răspundă și să manipuleze este domnul Buzu”, a declarat Valentin Gaidarji.
În același timp, șeful legislativului găgăuz s-a adresat premierului Vasile Tofan, precum și donatorilor externi și Delegației Uniunii Europene la Chișinău, care sprijină reforma. Acesta susține că declarațiile lui Alexei Buzu ar submina procesul și ar transforma artificial Adunarea Populară și autonomia găgăuză într-o „problemă”.
Gaidarji afirmă că autoritățile din autonomie sunt pregătite pentru discuții privind reforma, dar insistă ca acestea să se desfășoare în baza respectului reciproc și cu luarea în considerare a statutului special al Găgăuziei.
Totodată, acesta respinge ceea ce numește încercarea de a transforma autonomia într-un „țap ispășitor” pentru blocajele procesului.
Reacția vine după ce secretarul general al Guvernului a afirmat că reforma administrativ-teritorială nu poate avansa deocamdată în Găgăuzia deoarece Adunarea Populară nu este funcțională.
„Deoarece nu avem o Adunare Populară funcțională, procesul este blocat. Dar și în această chestiune, în primul rând, sarcina noastră este să asigurăm alegeri libere, să creăm o Adunare Populară care să fie cu adevărat reprezentativă, după care vom vedea ce soluții există”, a declarat Buzu.
Oficialul a dat asigurări că autoritățile centrale nu intenționează să intervină în statutul special al autonomiei și că particularitățile Găgăuziei vor fi luate în considerare în procesul reformei.
În prezent, amalgamarea localităților este benevolă. Potrivit lui Buzu, 485 de primării din țară au adoptat deja decizii finale privind amalgamarea, ceea ce reprezintă aproximativ 55% din total. După finalizarea reformei, în Republica Moldova ar putea rămâne aproximativ 300 de primării.
Autoritățile centrale au avertizat că, în cazul în care procesul benevol nu va produce rezultatele necesare, reforma ar putea trece într-o etapă ulterioară, în care amalgamarea va fi reglementată prin acte normative.


