theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
11 August 2025, 15:27
26 304
Copiază linkul
Link copiat

Șor promite 3.000 de dolari lunar participanților la un protest nelimitat în fața Guvernului

Oligarhul fugar Ilan Șor a îndemnat moldovenii să participe la un protest nelimitat în Piața Marii Adunări Naționale, începând de sâmbătă, 16 august, ora 15:00. Totodată, acesta a promis că va plăti câte 3.000 de dolari lunar fiecărei persoane care va lua parte zilnic la manifestație.

Șor promite 3.000 de dolari lunar participanților la un protest nelimitat în fața Guvernului.
Șor promite 3.000 de dolari lunar participanților la un protest nelimitat în fața Guvernului.

„Știu că mulți dintre voi sunteți nemulțumiți de politica autorităților. Nu vă place să plătiți în plus pentru gaz și electricitate. Ați obosit de propaganda occidentală, de sărăcie și de promisiuni goale.

Dar, în același timp, înțeleg foarte bine de ce tăceți. Sunteți intimidați. Ei vă arată ce pățesc cei care merg împotriva puterii. Evghenia Guțul — un exemplu elocvent. În plus, vă este teamă că veți pierde locul de muncă.

Există o singură cale — înlăturarea acestui regim. Vă îndemn pe toți să ieșiți sâmbătă, la ora 15:00, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Și să rămâneţi acolo atât timp cât este nevoie, pentru a elimina acest mucegai galben.

Pentru perioada în care nu veți putea lucra, vă voi achita salariul. 3.000 de dolari — acesta trebuie să fie venitul minim lunar al fiecărui cetățean. Așa va fi, după ce vom învinge.

Zilnic, fiecare persoană, care se va alătura protestului în PMAN, va primi în cont suma de 3.000 de dolari — echivalentul pentru o lună de muncă”, a declarat Șor, citat de unimedia.info.

La sfârșitul lunii aprilie, Parlamentul a înăsprit pedepsele pentru corupția electorală și finanțarea ilegală a partidelor. Legislativul a adoptat sancțiuni mai dure pentru combaterea faptelor infracționale de corupție electorală și finanțare ilegală a partidelor.

În special, persoanele care vor desfășura acțiuni în interesul unui grup infracțional organizat, știind că banii destinați finanțării ilegale provin de la un grup infracțional organizat, un stat străin, o organizație străină, o formațiune anticonstituțională sau reprezentanții acestora, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 ani, cu amendă de la 92.500 lei până la 117.500 lei.

Pedeapsa prevede, de asemenea, interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe o perioadă de la cinci la zece ani.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat