theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
20 Ianuarie 2025, 13:00
24 079
Copiază linkul
Link copiat

Serebrian: Atacurile Tiraspolului la adresa Chișinăului au atins cote fără precedent

Tiraspolul are o retorică tot mai agresivă față de Chișinău după revenirea lui Vadim Krasnoselski de la Moscova, a constatat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.

Serebrian: Atacurile Tiraspolului la adresa Chișinăului au atins cote fără precedent.
Serebrian: Atacurile Tiraspolului la adresa Chișinăului au atins cote fără precedent.

Oleg Serebrian consideră că prin declanșarea crizei energetice, Moscova ar fi avut drept obiectiv inclusiv adâncirea diviziunilor între cele două maluri ale Nistrului și răcirea dialogului dintre Tiraspol și autoritățile constituționale, scrie tv8.md.

„Acum vedem, după această vizită la Moscova, că atacurile la adresa Chișinăului s-au întețit. Au atins cote cumva fără precedent, pentru că devin atacuri la persoană foarte des. Este ceea ce observăm în ultimul timp, iar atacurile la persoană de fapt duc într-o singură direcție - la imposibilitatea ca acești oameni să se mai vadă, să-și spună anumite lucruri și să se să restabilească un dialog. E o creștere, o sporire a neîncrederii între Chișinău și Tiraspol”, a declarat Oleg Serebrian.

Vicepremierul a subliniat că Moscova ar profita de criza energetică pentru a demonstra regiunii transnistrene că, fără acordul Rusiei, apropierea de Chișinău este imposibilă.

„Este posibil ca criza energetică să fi avut drept scop nu numai destabilizarea Moldovei înaintea alegerilor din 2025, ci și adâncirea rupturii dintre Chișinău și Tiraspol. Moscova este îngrijorată de semnele de apropiere între părți fără implicarea sa, care ar putea indica o slăbire treptată a influenței sale în regiune”, a spus el.

Serebrian a adăugat că rezultatele alegerilor din 2025, în care 30% dintre locuitorii Transnistriei au susținut integrarea europeană, reprezintă un semnal îngrijorător pentru Rusia. El consideră că acestea reflectă o schimbare în sentimente pe care Rusia încearcă să o oprească.

„Cred că un factor care a influențat destul de mult optica Moscovei, dar poate undeva și optica unora de la Tiraspol, au fost alegerile din toamna anului 2025, cât n-ar fi de surprinzător. Faptul că 30% din cei din regiunea transnistreană au votat pentru parcursul european, mai mult decât în UTA Găgăuzia și alte raioane (...) a trezit anumite întrebări și anume cum se face că populația acestei regiuni, ruptă, izolată informațional de restul Republicii Moldova, o regiune în care funcționează un aparat propagandistic foarte bine controlat, și totuși atâta lume a votat în favoarea ideii europene. Deci asta înseamnă că sunt niște mutații, niște schimbări care trebuie curmate.

Deci cred că și acest lucru a jucat un anumit rol în încercarea de a schimba un pic optica populației. A existat temerea că poate că lumea începe să creadă că deja nu mai este necesară Federația Rusă, că este mai necesară o cooperare cu Chișinăul, Kievul, cu Bruxelles-ul, cifrele pe care le dădeam în permanență despre procentul exporturilor, importurilor către Uniunea Europeană, asta, de asemenea, e un element”, a spus Serebrian.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat