Sandu: Rusia va întreprinde noi tentative de destabilizare a situației din Moldova
Federația Rusă ar putea încerca din nou, în perioada următoare, să destabilizeze situația din Republica Moldova.

Acest lucru a fost declarat de președinta Maia Sandu, în urma ședinței Consiliului Național de Securitate, scrie deschide.md
Potrivit șefei statului, nicio altă țară din lume nu își exprimă o nemulțumire la fel de mare față de aspirația Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană ca Rusia.
„Rusia nu vrea ca Republica Moldova să se dezvolte. Am văzut politicieni din Republica Moldova care susțin aceste acțiuni ale Federației Ruse”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a menționat că autoritățile trebuie să fie pregătite să reacționeze prompt pentru a preveni tentativele Moscovei de a destabiliza situația.
„În lunile următoare, și nu numai, vom vedea noi tentative ale Federației Ruse de a destabiliza situația, de a crea impresia de instabilitate în Republica Moldova, pentru a crea obstacole și a ne îngreuna calea spre aderarea la UE. Trebuie să fim pregătiți și să reacționăm, pentru a păstra stabilitatea și pacea la noi acasă”, a spus ea.


