Maia Sandu a povestit cum își vede succesorul: Sunt mai mulți oameni care s-ar potrivi
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a relatat cum își vede succesorul, însă a subliniat că, deocamdată, nu are un nume concret și că decizia privind alegerea aparține exclusiv cetățenilor.

„Nu e decizia mea, e decizia cetățenilor. Eu pot să vă spun care este profilul care cred eu că e necesar în această perioadă și în perioada următoare”, a declarat președinta, transmite tv8.md.
Potrivit șefei statului, politica externă va juca un rol decisiv în securitatea și dezvoltarea Republicii Moldova, iar viitorul lider trebuie să aibă capacitatea de a construi încredere pe plan internațional.
„Trebuie să fie un om care să poată să stabilească și să mențină relații bune pe exterior, pentru că asta este ce m-a ajutat pe mine și a ajutat Republica Moldova. În continuare, securitatea Republicii Moldova în mare parte o să depindă de politica externă și de capacitatea noastră de a construi relații de încredere și de a ține Moldova pe agendă și de a obține sprijin pe toate dimensiunile și inclusiv și pentru dezvoltarea economică, pentru că imaginea țării contează foarte mult”, a explicat Maia Sandu.
Maia Sandu a precizat că nu are un nume concret în minte pentru succesiunea la Președinție: „Nu am un nume, pentru că sunt mai multe nume și mai mulți oameni care s-ar potrivi. Sigur, trebuie să fie un om care să poată să câștige încrederea cetățenilor, dar profilul ține de relația noastră cu toți partenerii externi”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


