theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
30 Decembrie 2025, 11:12
7 752
Copiază linkul
Link copiat

Sandu solicită revizuirea mecanismului de vetting: Schemele de corupție din justiție nu au dispărut

Președinta Maia Sandu a solicitat Parlamentului, Ministerului Justiției, CSM și altor autorități să revizuiască mecanismul de vetting, cu scopul de a extinde categoria de judecători evaluați în cadrul evaluării extraordinare.

Sandu solicită revizuirea mecanismului de vetting: Schemele de corupție din justiție nu au dispărut.
Sandu solicită revizuirea mecanismului de vetting: Schemele de corupție din justiție nu au dispărut.

Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, în contextul proiectului de lege nr. 333, adoptat ieri de Parlament, care prevede, printre altele, completarea listei subiecților evaluării cu o nouă categorie, transmite tv8.md.

„Solicit Parlamentului, Ministerului Justiției, CSM-ului și altor autorități responsabile să analizeze în cadrul unui grup de lucru și să inițieze de urgență măsuri privind revizuirea mecanismului de vetting în vederea lărgirii categoriilor de judecători care să fie supuși evaluării externe extraordinare și/sau accelerarea procedurilor interne ale Colegiului din cadrul CSM în evaluarea performanțelor judecătorilor”, a declarat Maia Sandu.

În viziunea șefei statului, tergiversarea examinării în instanță a mai multor dosare, în special a celor de mare rezonanță, reprezintă una dintre principalele probleme ale justiției.

„Când am început curățenia în sistem, am sperat că dacă facem evaluarea extraordinară, ulterior, evaluarea ordinară va completa acest efort, vedem că acest lucru nu se întâmplă suficient (...) Scheme de corupție din sistemul de justiție nu au dispărut”, a subliniat Sandu.

În acest context, Maia Sandu consideră binevenit proiectul de lege adoptat ieri de Parlament, care prevede ca judecătorii din cadrul Colegiului specializat anticorupție al Judecătoriei Chișinău, precum și candidații pentru funcția de judecător în acest colegiu, să fie supuși evaluării externe.

Inițiativa ar viza în special judecătorii, care, începând cu 2017, judecă cazuri de corupție.

De asemenea, inițiativa prevede extinderea termenului-limită pentru evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor până la 31 august 2026.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat