Sandu nu a menționat Transnistria în prioritățile sale pentru 2026: Este prerogativa Guvernului
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a inclus regiunea transnistreană pe lista celor cinci domenii prioritare, pe care și le-a stabilit pentru anul 2026.

„Ați vorbit despre cinci domenii prioritare pentru acest an, dar nu ați menționat nimic despre regiunea transnistreană. De ce acest subiect nu se regăsește pe agendă și ce vă propuneți să realizați în acest an, pentru a apropia mai mult cele două maluri?”, a fost întrebată șefa statului, transmite unimedia.info.
„Despre rezolvarea conflictului transnistrean - nu am menționat acest subiect ca o prioritate a Președinției pentru că nu este prerogativa Președinției. Este prerogatiga Guvernului și a Biroului de Reintegrare. Asta nu înseamnă că nu e o prioritate importantă pentru noi, dar dincolo de acest subiect sunt multe alte lucruri pe care nu le-am menționat. M-am referit în special la lucruri pentru care președintele are împuterniciri mai mari și pe care poate să le facă.
Pe subiectul rezolvării conflictului transnistrean bineînțeles că eforturile vor continua. Așa cum am spus de nenumărate ori, principalul obstacol pentru ca să avansăm în acest proces este prezența ilegală a trupelor ruse și pentru această problemă la moment nu avem o soluție. Insistăm pe rezolvarea pașnică a conflictului. În același timp, este clar că Federația Rusă nu vrea să-și retragă trupele, care staționează ilegal pe teritoriul țării noastre.
Între timp, Guvernul încearcă să abordeze alte elemente de reintegrare, pe partea economică, pe partea socială și cred că în următoarele luni o să auzim mai multe detalii de la Guvern pe acest lucru. Este un subiect important, pentru noi toți, dar nu e un domeniu unde Președinția poate să facă lucrurile de una singură, pornind de la împuternicirile președintelui”, a punctat Maia Sandu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.