theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
13 Mai 2025, 20:00
13 733
Copiază linkul
Link copiat

Sandu: Nu cred că Moldova va reveni la achizițiile de energie electrică de la MGRES

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat luni seara, 12 mai, în cadrul emisiunii „Новая Неделя cu Anatolie Golea” de la postul TV8, că nu crede că Moldova va reveni la achiziționarea energiei electrice de la MGRES.

Sandu: Nu cred că Moldova va reveni la achizițiile de energie electrică de la MGRES.
Sandu: Nu cred că Moldova va reveni la achizițiile de energie electrică de la MGRES.

„Nu cred că acest lucru este posibil. În primul rând, pentru că nu există suficient gaz ca MGRES să poată produce energie electrică (pentru malul drept). Și, apoi, sper că în câteva luni vom avea deja o linie directă cu România și vom putea importa energie electrică fără obstacole și fără să depindem de nimeni”, a spus Sandu, transmite infotag.md.

Răspunzând la întrebări, președinta nu a fost de acord cu opinia că actuala schemă de livrare a gazului în regiunea transnistreană este lipsită de transparență, iar Guvernul nu își respectă promisiunile privind controlul asupra livrărilor de gaze și asigurarea transparenței în această chestiune.

„Rolul Guvernului în livrarea gazului în regiunea transnistreană este limitat, el doar se asigură că legislația moldovenească este respectată, astfel încât compania care se ocupă de livrări să nu fie pe lista de sancțiuni. Compania este cunoscută, de asemenea este cunoscut faptul că Rusia achită acest gaz. Ce ar trebui să facă Guvernul?!”, a întrebat retoric președinta.

De asemenea, ea a spus că, în prezent, cel mai important este să nu se repete scenariul din ianuarie, când livrările de gaz rusesc către malul stâng au fost întrerupte. Sandu a menționat că marile întreprinderi industriale de pe malul stâng încă nu funcționează.

„Nu am auzit ca uzina metalurgică (din Râbnița) să fi reluat activitatea. Da, unele companii funcționează. Dar acolo locuiesc oameni și ei au nevoie de locuri de muncă. Au nevoie de bani, de mijloace de trai. Iar acei critici care spun că în Transnistria nu ar trebui să funcționeze nimic, ce soluții propun?!”, a întrebat ea nedumerită.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat