Sandu: Vom găsi o soluție pentru problema transnistreană, care nu va încetini integrarea europeană a Moldovei
Răspunzând la o întrebare privind soluționarea conflictului transnistrean în contextul integrării europene, Maia Sandu a menționat că autoritățile urmăresc o soluționare pașnică, treptată și durabilă a conflictului transnistrean.

„Discutăm această chestiune cu Uniunea Europeană, ea este mai delicată. Avansăm pe anumite direcții ale reintegrării atunci când este vorba despre integrarea economică, însă, desigur, există elemente legate de reintegrarea politică, care sunt mai complicate", a declarat președinta, citează infotag.md.
Potrivit acesteia, „principalul obstacol rămâne prezența ilegală a trupelor ruse".
„Deși, din această perspectivă, riscurile de securitate sunt reduse, problema persistă atât timp cât acolo se află o armată ilegală. Sunt sigură că, împreună cu partenerii din instituțiile europene, vom putea găsi o formulă care să nu tergiverseze procesul de integrare europeană a Republicii Moldova", a subliniat Maia Sandu.
Întrebată dacă ar putea fi examinat "modelul cipriot", șefa statului a declarat că este încă prematur să se vorbească despre acest lucru, deoarece "situația este în evoluție".
„Pe de o parte, negociem cu Bruxellesul, pe de altă parte, evident, anumite lucruri trebuie să se întâmple aici, situația se poate schimba, poate apărea o oportunitate în contextul, nu știu, al unor eventuale negocieri de pace privind Ucraina. Așadar, este o chestiune deschisă, dar una dinamică", a concluzionat președinta.


