theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
24 Februarie 2026, 09:48
10 622
Copiază linkul
Link copiat

Sandu: Vom fi mereu recunoscători ucrainenilor pentru că au apărat pacea și libertatea noastră

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj cu ocazia a patru ani de la începutul războiului din Ucraina, subliniind reziliența poporului ucrainean și exprimând sprijin pentru Kiev.

Sandu: Vom fi mereu recunoscători ucrainenilor pentru că au apărat pacea și libertatea noastră.
Sandu: Vom fi mereu recunoscători ucrainenilor pentru că au apărat pacea și libertatea noastră.

„În zorii unei zile care a schimbat istoria, Ucraina a ales să reziste. Și a rămas în picioare. Dârzenia poporului ucrainean este o lumină pentru întreaga lume liberă”, a scris Maia Sandu.

Președinta a subliniat că memoria celor decedați și suferințele celor afectați nu vor fi uitate.

„Ne înclinăm în fața memoriei celor care și-au pierdut viața în cei patru ani de război. Împărtășim durerea celor care au pierdut pe cineva drag. Purtăm în amintire suferința celor care au fost răniți sau au fugit din calea armelor. Nu uităm chinul prizonierilor de război torturați și umiliți în captivitate”, a remarcat ea.

De asemenea, Maia Sandu și-a exprimat recunoștința față de ucraineni pentru apărarea păcii și libertății în Europa.

„Vom fi mereu recunoscători ucrainenilor pentru că au apărat pacea și libertatea noastră și a întregii Europe. Ucraina merită o pace dreaptă. Iar noi vom sprijini Ucraina cu solidaritate neștirbită”, a declarat președintele.

La 24 februarie 2022, Rusia a început o invazie militară de amploare în Ucraina. De atunci, luptele continuă, provocând zeci de mii de victime și milioane de refugiați.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat