theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
15 August 2025, 07:45
7 500
Copiază linkul
Link copiat

Un cetățean român va conduce Biroul Parlamentului European de la Chișinău

Biroul Parlamentului European de la Chișinău va fi inaugurat oficial în septembrie. La eveniment va participa Roberta Metsola. În aceeași zi va fi prezentat și noul șef al biroului, care va fi unul dintre cetățenii României.

Un cetățean român va conduce Biroul Parlamentului European de la Chișinău.
Un cetățean român va conduce Biroul Parlamentului European de la Chișinău.

Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii „Moldova Zoom” de la RFI de către vicepreședintele Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, Victor Negrescu, subliniind că deschiderea biroului reflectă dorința de a sprijini direct transpunerea legislației europene în Moldova, scrie cotidianul.md.

„Înțelegem că viitorul Parlament al Republicii Moldova va juca un rol cheie în tot acest proces și de aceea vrem să intensificăm aceste relații, să le îmbunătățim. Și mă bucur că acest birou va fi condus de un cetățean român foarte bine pregătit și în sensul acesta. Încă o dată se confirmă faptul că există un triunghi al sprijinului pentru Republica Moldova: Chișinău – București – Bruxelles și pe care sperăm să le întărim și prin activitatea noastră din Parlamentul European”, a precizat Negrescu.

„Acest birou, pe lângă zona de comunicare, va ajuta foarte mult la transpunerea legislației europene și în a explica legislația europeană, în așa fel încât dezbaterile din Parlamentul Republicii Moldova să fie unele extrem de clare, bazându-ne pe fapte. Va vedea cum arată legislația în Republica Moldova și cum trebuie ea adaptată.

De asemenea, va căuta să ofere o posibilitate pentru experții din Parlamentul Republicii Moldova și pentru parlamentari să dobândească expertiză, să înțeleagă cum funcționează deciziile de la Bruxelles și cum le pot influența. Foarte important lucrul acesta.

Vom avea programe care implică tinerii. Mă bucură lucrul acesta direct și Biroul acesta din Chișinău va fi unul crucial și pentru că este biroul prin care Parlamentul European va menține legătura cu toate statele din Parteneriatul Estic.

Practic, Chișinăul, care era la coada plutonului în ceea ce înseamnă aderarea la Uniunea Europeană, devine centrul Parteneriatului Estic, cel puțin din perspectiva Parlamentului European. Și mă bucură tare mult această reușită și faptul că, iată, Parlamentul European a sprijinit inițiativa mea”, a mai punctat Negrescu.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat