Renato Usatîi a votat la alegeri: Politicianul a luat un sigur buletin
Candidatul la Președinție Renato Usatîi a votat împreună cu mama sa pentru „ca tot ce a fost în ultimii 30 de ani să nu se mai repete”.

Politicianul a făcut apel la fiecare cetățean să vină la secția de votare și să-și îndeplinească datoria civică, relatează unimedia.info.
„Eu și familia mea am votat pentru a avea în fruntea țării o persoană care să fie responsabilă de tot. Țara are nevoie de un președinte care să facă tot ceea ce au nevoie cetățenii. Îi îndemn pe cetățeni să meargă la urne, fiecare vot contează pentru Moldova”, a declarat Usatîi.
De notat că Usatîi a luat doar un buletin de vot și nu a votat la referendum. Politicianul a subliniat că aceasta a fost decizia sa personală. Potrivit lui Usatîi, susținătorii săi vor vota așa cum consideră de cuviință.


