Recean, despre uzinele din Transnistria: Așa cum s-a spus, deciziile corespunzătoare vor fi luate
Prim-ministrul Dorin Recean a publicat un mesaj referitor la situația din regiunea transnistreană, după ce Ziarul de Gardă a publicat un articol despre reluarea activității uzinelor de la Râbnița.

Premierul nu confirmă și nici nu infirmă acest lucru și nici nu spune exact dacă autoritățile de la Chișinău cunosc despre reluarea activității Uzinei metalurgice și a Uzinei de ciment din stânga Nistrului, dar susține că „deciziile corespunzătoare vor fi luate”, transmite zdg.md.
„Da, avem dreptate când ne îngrijorăm și ne punem întrebări în legătură cu situația din regiunea transnistreană. Este bine că avem asemenea discuții. Totodată, e bine să ne întrebăm dacă nu cumva intrăm în jocul de dezbinare pe care cineva din afară încearcă să ni-l impună. În mod special, atunci când nu există decizii ideale. În timp ce ne certăm între noi dacă iese sau nu fum de la Râbnița, Rusia lovește economic, a câta oară, Republica Moldova și pregătește intens politicieni care să recapete controlul asupra țării noastre și apoi să servească altui stat, nu poporului. La acest efort de dezbinare se adaugă și finanțarea fără precedent a separatismului și în alte regiuni ale Moldovei.
115 transportatori au fost blocați, simbolic, în aceeași zi în care, cu câțiva ani în urmă, Rusia punea embargou la vinuri, fructe, legume, conserve și distrugea companiile moldovenești.
Întreprinderi falimentate, oameni fără lucru, pierderi în economie – asta e scopul unui stat care vrea să ne pună în genunchi și să creeze un conflict între noi, în casa noastră. Să certe maluri de Nistru. Să ne certe între noi.
Datoria noastră este să luăm decizii înțelepte și bune pentru țara noastră, având în vedere că avem o amenințare mult mai gravă care ne afectează pe toți deopotrivă. Așa cum am spus, deciziile corespunzătoare vor fi luate. Datoria noastră, indiferent dacă suntem în guvernare, opoziție, în presă sau oriunde altundeva, este să unim societatea, și să nu intrăm în capcana Rusiei de a ne diviza. Am încredere în înțelepciunea noastră”, se arată în mesajul prim-ministrului Dorin Recean.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.