Recean, după ce Grecia a suspendat extrădarea lui Plahotniuc: Instituțiile trebuie să-l aducă acasă în cătușe
Prim-ministrul Dorin Recean a venit cu o reacție după ce Procuratura Generală a anunțat despre faptul că Ministerul elen al Justiției a suspendat procedura de extrădare a lui Vlad Plahotniuc.

„Am văzut comunicatul Procuraturii Generale referitor la extrădarea lui Plahotniuc. Vom investiga cum a reușit infractorul să-și împiedice extrădarea. Chiar dacă el speră că după alegeri Moldova va cădea pe mâna Rusiei și el va putea veni acasă liber, instituțiile trebuie să-l aducă acasă în cătușe”, a scris premierul, scrie deschide.md.
Potrivit lui, cetățenii statului trebuie să se asigure că toți sunt aduși în fața justiției și că acest proces nu este oprit.
Reamintim că, Procuratura Generală a anunțat despre faptul că a recepționat astăzi, 17 septembrie, prin canalele Interpol, o decizie a Ministerului Justiției din Grecia, conform căreia extrădarea lui Plahotniuc în Republica Moldova a fost suspendată, fără a se indica motivele.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.