PSRM propune câte 5.000 de lei pensionarilor și majorarea alocațiilor și burselor
Deputații PSRM propun acordarea unei plăți unice de 5.000 de lei pentru pensionarii cu pensii sub salariul mediu, 50.000 de lei la nașterea unui copil și majorarea burselor studențești la 5.000 de lei.

Deputatul Vladimir Odnostalco afirmă că nivelul de trai este unul degradat la nivel național, iar 33% din populație trăiește în sărăcie absolută. Potrivit lui, în mediul rural acest indicator ajunge la 43%. Tot el susține că, în ultima perioadă s-au înregistrat scumpiri, inclusiv la produsele de bază, transmite noi.md.
„Este inacceptabil ca într-o țară europeană pensionarii să trăiască în sărăcie lucie, iar tinerii să nu aibă altă soluție decât emigrarea”, a declarat Vladimir Odnostalco.
Deputata Ala Ursu-Antoci propune crearea programului național „Capital Matern”, prin care statul ar urma să ofere alocații substanțiale la nașterea copiilor, calculate în baza salariului mediu pe economie: echivalentul a cinci salarii pentru primul copil, șapte pentru al doilea, zece pentru al treilea și treisprezece salarii pentru al patrulea copil.
Totodată, socialiștii propun majorarea burselor studențești până la 5.000 de lei și acoperirea de către stat a 20% din creditul pentru programul „Prima Casă”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


